Luni, 24 august, am fost invitată ca facilitator la Mini Festivalul Psy InnerShift, organizat de Raluca Toșca la Căsuța de pe Deal. Zece ateliere, zece experiențe, un singur traseu – construit în jurul oamenilor, curiozității și conexiunii reale, într-o după-amiază în care, așa cum spunea și invitația, AI-ul a putut trece pentru câteva ore pe „mod avion”.

Primul lucru care m-a bucurat a fost simplul fapt că un astfel de eveniment există – oameni adunați în natură, fără conferințe, fără curs, fără presiunea de a „performa” ceva anume. Doar curiozitate. Și am simțit-o peste tot, nu doar la stația mea, ci la toți ceilalți facilitatori – o curiozitate autentică, blândă, deschisă.

La stația mea de terapie CranioSacrală & Osteopatie, am pregătit câteva variante de interacțiune: unele erau doar o întrebare de reflecție, altele o atingere scurtă pe umeri, pentru cine prefera ceva mai puțin implicat. Dar am observat ceva frumos – majoritatea oamenilor au ales, de fapt, experiența completă, pe masă. Au vrut să simtă efectiv ce înseamnă terapia craniosacrală și osteopatia, nu doar să audă despre ea. S-a format coadă la un moment dat, iar recunoștința mea merge către toți cei care au avut răbdare să aștepte sau care au revenit mai târziu. Pentru cei care nu au mai apucat, țin deschis spațiul de mică explorare la cabinet – pentru că merită să aveți acea experiență.

Organizarea a fost impecabilă și atmosfera profund relaxată – o hartă cu toate atelierele, instrucțiuni clare, citate inspiraționale, limonadă și gustări. Micile detalii care fac diferența între un eveniment „bifat” și unul cu adevărat trăit.

Un moment aparte a fost apropierea de zona de meloterapie, condusă de Adrian Răducanu. Fiind atât de aproape, am simțit din nou, cu putere, cât potențial terapeutic au sunetele – o vecinătate frumoasă între ce fac eu prin atingere și ce face muzica prin vibrație. Două limbaje diferite ale aceluiași lucru: reglarea sistemului nervos.

A fost prezent și Mugurel Stan, din spatele Big Life Project, pe care îl admir de mult timp pentru activitatea lui de coaching. Din păcate, am prins doar fragmente din discursul și exercițiul lui – eram complet absorbită de participanții de la stația mea. Dar chiar și așa, energia lui s-a simțit în tot spațiul.

Deși am lucrat aproape neîntrerupt vreo două-trei ore, nu am simțit deloc oboseală. E genul de confirmare care îmi amintește cât de binecuvântată sunt cu profesia aceasta – că pot oferi liniște, atingere și ascultare unor oameni pe care abia îi cunosc, într-un cadru atât de scurt, și să simt că am dat ceva real.

Singurul regret sincer al zilei – nu am apucat să fac nicio poză cu oamenii dragi pe care i-am revăzut acolo, prinsă fiind în ritmul experiențelor. Mulțumesc fotografului Florin Gireada că a reușit să surprindă tot ce eu nu am avut timp să fixez în imagini.

Și, cel mai important, mulțumesc Ralucăi Toșca – pentru invitație, pentru curajul de a construi un astfel de spațiu și pentru grija pusă în fiecare detaliu. Ne-ar mai fi trebuit vreo 3-4 ore de explorare, dar ne-a prins noaptea. Sper din suflet ca la anul mini-festivalul să devină un festival de-o zi întreagă – pentru că astfel de spații, în care încetinim și lăsăm loc întâlnirilor reale, sunt din ce în ce mai rare și din ce în ce mai necesare.