În ultimele decenii, înțelegerea noastră asupra traumei s-a transformat profund. În trecut, era de așteptat ca oamenii care au trecut prin evenimente copleșitoare – precum războaie, violuri sau accidente – să își continue viața ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Astăzi, știm că trauma este o experiență care are un impact profund și persistent asupra corpului și minții. Specialiștii recunosc acum că neurobiologia traumei poate afecta profund capacitatea unei persoane de a funcționa în viața de zi cu zi.

Trauma – o experiență trăită în prezent

Persoanele traumatizate pot retrăi trecutul de parcă acesta s-ar întâmpla în prezent. Peter Levine, fondatorul metodei Somatic Experiencing, definește trauma ca fiind o formă de memorie implicită, profund inconștientă, care lasă o amprentă durabilă asupra corpului și psihicului. Este vorba despre un răspuns biologic incomplet la o amenințare, rămas „înghețat în timp” în sistemul nervos.

Ce este trauma?

Este esențial să definim termenul „traumă”, întrucât el este folosit în contexte diverse – de la traumele medicale (vătămări fizice acute) la cele psihologice. În viața cotidiană, „traumă” desemnează adesea un eveniment extrem de stresant. Cu toate acestea, experiența traumei este subiectivă – ceea ce este devastator pentru o persoană poate fi doar un moment neplăcut pentru alta.

Trauma apare atunci când resursele noastre interioare sunt depășite de un eveniment. De exemplu, o persoană bine odihnită, sănătoasă și sprijinită emoțional are mai multe șanse să facă față unui eveniment stresant decât cineva epuizat, bolnav sau vulnerabil din punct de vedere emoțional.

Trauma se întâmplă în corp, nu doar în emoții

Contrar percepției comune, trauma nu este în primul rând un răspuns emoțional. Ea este o reacție fizică, un mecanism spontan de protecție al organismului. Nu este un defect sau o slăbiciune, ci un răspuns de supraviețuire. Trauma nu este evenimentul în sine, ci reacția corpului la acel eveniment sau la o serie de evenimente percepute ca amenințătoare – percepție care poate fi reală, inexactă sau chiar imaginară.

Răspunsul traumatic – luptă, fugi sau îngheață – apare extrem de rapid, uneori înainte ca mintea rațională să poată interveni. Trauma se înregistrează în corp, și poate genera reacții reflexe disproporționate față de stimulii prezenți.

Cum se manifestă trauma

Trauma poate rămâne stocată în corp sub forma unor senzații fizice (tensiune, durere, neliniște), reacții comportamentale (evitare, izbucniri, amorțeală emoțională) sau simptome psihice (anxietate, frică, reacții exagerate la stimuli minori). Corpul încearcă astfel să finalizeze o reacție de apărare care a fost blocată în timpul evenimentului traumatic.

În timp, aceste răspunsuri pot deveni automate, parte din „normalul” psihofiziologic al unei persoane – și chiar transmise între generații, devenind modele familiale sau culturale de supraviețuire.

Trauma intergenerațională

Trauma nu este întotdeauna personală. Ea poate fi transmisă de la o generație la alta, prin:

• relații familiale abuzive,
• structuri sociale și instituții opresive,
• mecanisme epigenetice, în care trauma este reflectată în expresia genelor.

Această „moștenire a durerii” – ceea ce unii terapeuți numesc „răni sufletești” – este o realitate în multe comunități, inclusiv în contexte marcate de traumă rasială sau istorică.

Trauma nu este destin

Un principiu fundamental în abordarea traumei este acesta: trauma nu este destin. Corpul – nu doar mintea rațională – este locul unde trăim cele mai intense experiențe: durere, plăcere, bucurie, frică, dar și vindecare. Corpul are capacitatea de a se autoregla și de a se vindeca, dacă i se oferă condițiile potrivite.

Vindecarea traumei: dincolo de terapie prin vorbire

Timp îndelungat, psihoterapia s-a bazat aproape exclusiv pe conversație și insight cognitiv. Însă, în ultimii ani, studiile arată că vindecarea autentică implică în mod esențial corpului. Este nevoie de metode care să lucreze somatic, nu doar cognitiv.

În procesul de vindecare, oamenii trebuie să învețe să încetinească, să observe, să simtă și să tolereze senzațiile corporale și disconfortul emoțional. Nu este vorba neapărat de a retrăi trauma sau de a o analiza mental, ci de a fi prezent în corp, cu ceea ce este.

Acest proces necesită timp, blândețe, curiozitate și siguranță. Doar astfel putem crea spațiu pentru integrare, creștere și reziliență.

Dacă ai recunoscut în tine fragmente din ceea ce am descris aici – tensiuni greu de explicat, senzația că trupul tău poartă o poveste nespusă, sau o stare de neliniște care persistă dincolo de rațional – te încurajez să explorezi posibilitatea unei întâlniri cu corpul tău prin terapii somatice. Terapia CranioSacrală și Osteopatia sunt abordări blânde, non-invazive, care lucrează cu inteligența înnăscută a corpului, susținând procesul de autoreglare și eliberare a traumei stocate. În acest spațiu sigur și conținător, corpul are șansa să își spună povestea, în ritmul său.

Vindecarea nu înseamnă uitare, ci reîntoarcerea blândă înapoi în trup, acolo unde prezența, încrederea și liniștea pot începe din nou să crească.