Ieri, pe 24 martie 2026 am primit cu mare bucurie invitația de a avea un discurs la deschiderea CUIB – Comunitatea Mamelor din Piatra Neamț.

Am ales să vorbesc despre un subiect care mă pasionează profund și pe care îl întâlnesc zilnic în cabinet: cum se construiește legătura dintre mamă și copil — și de ce această legătură începe mult mai devreme decât credem.

Atașamentul nu începe la naștere

Mulți dintre noi am crescut cu imaginea că atașamentul dintre mamă și copil începe odată cu ținerea copilului în brațe. Dar cercetările ne arată altceva. Legătura dintre mamă și copil începe să se construiască încă din perioada prenatală și continuă să se dezvolte pe tot parcursul sarcinii.

Bebelușul simte și răspunde deja în timpul sarcinii. El învață despre conectare, siguranță, stres și liniște, și despre mediul emoțional din jurul lui. Bebelușii nu sunt pasivi — sunt conștienți, receptivi și își formează deja primele experiențe de viață. Modul în care părinții se conectează cu bebelușul în timpul sarcinii contribuie la formarea atașamentului timpuriu, la dezvoltarea sistemului nervos și la sentimentul de siguranță cu care copilul vine pe lume.

Asta nu înseamnă că părinții trebuie să fie perfecți. Înseamnă că această conexiune contează mai devreme decât își dau seama majoritatea oamenilor.

Nașterea — întâlnirea dintre copilul imaginar și copilul real

Nașterea este un prag important. În mintea fiecărei mame există un copil imaginar — suma tuturor viselor, așteptărilor și reprezentărilor din timpul sarcinii. La naștere, acest copil imaginar se întâlnește cu realitatea bebelușului proaspăt născut.

Pentru ca această întâlnire să se facă cu blândețe, sunt esențiale: contactul piele-pe-piele, numirea bebelușului, contactul vizual și interacțiunile senzoriale, mângâierile, legănatul. Este necesar ca mama să îl simtă pe copil în brațe, pe piele, în mișcare, să îl miroasă, să îl vadă, să îl audă — pentru a deveni mama copilului real.

Relația este un dans în doi

Relația dintre mamă și bebeluș este bidirecțională. Bebelușul nu primește doar — el și oferă. Prin plânsul lui, prin zâmbetul lui, prin mișcările lui, el influențează în mod activ starea mamei și calitatea îngrijirilor pe care le primește.

În perioada postpartum, atașamentul se formează prin mai mulți factori împreună: adaptarea mamei la nevoile bebelușului, starea ei emoțională, suportul oferit de partener și familie, temperamentul copilului și suportul comunității.

De ce nicio mamă nu ar trebui să fie singură

De-a lungul istoriei, gravidele și proaspetele mame aveau parte de suport — un cerc viu de femei care știau prin ce treci. Maternitatea modernă a schimbat asta, iar prețul este real: izolarea crește cortizolul, afectează lactația, adâncește depresia postpartum.

Conectarea cu alte femei, cu specialiști, cu o comunitate nu este un lux — este o nevoie reală, biologică și psihologică. Și tocmai de aceea, locul în care am vorbit în acea zi nu a fost întâmplător.

---

Din celelalte discursuri și interacțiuni cu mămicile prezente am observat că putem sta împreună într-un spațiu de non-judecată legat de preferințele în sarcină, la naștere și în îngrijirea bebelușului și al copilului. Cred mult că vom putea servi mai bine mamele și bebelușii în momentul în care vom crea echipe multidisciplinare de suport în maternitate. Iar pentru asta e nevoie ca noi specialiștii să știm ce oferim, ce valori avem ca specialiști și cum putem crea Binele în comunitatea noastră.

Dacă acest subiect te-a atins, te invit să îmi scrii sau să ne întâlnim. Lucrez cu gravide și mame cu bebeluși în cabinet, iar la Cuib voi desfășura activități practice de bonding și atașament.